International Investment Bank vrea să emită obligaţiuni ca să poată susţine IMM-urile

Source: BURSA
International Investment Bank vrea să emită obligaţiuni ca să poată susţine IMM-urile

* Vladimir Liventsev: "Rolul băncilor multilaterale de dezvoltare este foarte important în restaurarea încrederii în afaceri"

International Investment Bank (IIB) este o bancă de dezvoltare multilaterală, fondată în 1970. Misiunea sa este de a sprijini dezvoltarea economică şi cooperarea dintre statele membre, în prezent Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Mongolia, România, Rusia, Slovacia şi Vietnam, Ungaria fiind în procesul de a deveni membru deplin al IIB .
Domnul Vladimir Liventsev, Vicepreşedinte al IIB, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu despre planurile băncii în ţara noastră.
Săptămâna trecută, Agricover Credit IFN a contractat un împrumut de 10 milioane de euro de la IIB, cu o perioadă de rambursare de şapte ani, pentru finanţarea fermierilor.


Reporter: Care au fost rezultatele parteneriatului pe care l-aţi semnat, în 2007, cu EximBank?
Vladimir Liventsev: Relansarea activităţii băncii, care a condus la obţinerea ratingului "investment grade" în decembrie 2013, a început în 2012. Eforturile anterioare au fost nesistematice şi neţintite. Parteneriatul cu EximBank a reprezentat unul dintre eforturile să ne implicăm pe piaţa din Româ¬nia. A fost semnat în 2007, dar nu a funcţionat niciodată, în special din cauza crizei din 2008, care, din păcate, a transmis semnale negative pe piaţă.
În aprilie 2014, am semnat o nouă înţelegere funcţională, un memorandum-umbrelă, care include agenţiile de credit pentru export în şase ţări - Rusia, Republica Cehă, Slovacia, România, Bulgaria şi Ungaria, având scopul de a facilita finanţarea operaţiunilor de import - export.
Reporter: Care este valoarea finanţărilor în România?
Vladimir Liventsev: Până acum, sunt 6 milioane de euro pentru BT Leasing, din grupul Banca Transilvania. Ne aşteptăm ca, după Agricover, să ajungem la o expunere de 20 de milioane de euro în România, până la jumătatea anului (n.r. valoarea totală a înţelegerii cu BT Leasing este de 10 milioane de euro).
De asemenea, banca ia în considerare posibilitatea să lanseze o emisiune de obligaţiuni pe piaţa din România, pe viitor.
De exemplu, am avut o emisiune de succes de 30 de milioane de euro, în Slovacia, în octombrie 2014, şi am investit suma în piaţa locală.
În mod natural, vrem să urmăm aceeaşi cale în România.
Reporter: Plănuiţi să lucraţi şi cu alte bănci din România?
Vladimir Liventsev: EximBank este partenerul nostru tradiţional. Ne uităm la bănci care servesc clienţii noştri. Deja ne-am adresat BRD. Suntem gata să cooperăm şi cu alte bănci de dezvoltare multilaterale, cu care am încheiat deja câteva tranzacţii în alte state membre.
În plus, ne-am întâlnit cu trei ministere, pentru a lărgi reţeaua de posibil interes, pentru a o dezvolta, apoi, pe termen lung. Nu aş spune că avem o reţea de parteneri în România deocamdată, dar trebuie ţinut cont că munca activă a început în 2014.
Reporter: Ce sectoare doriţi să finanţaţi cu prioritate?
Vladimir Liventsev: Aş spune că interesele nu sunt unice pentru România. Am văzut că în majoritatea statelor membre este necesară susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Aşadar, priorităţile sunt să susţinem IMM-urile, prin intermediari financiari, operaţiunile de import-export, proiectele de infrastructură. În mică parte, dorim să participăm la credite sindicalizate.
Reporter: Romania nu este văzută ca un prieten al Rusiei. Cum aţi fost primit în România?
Vladimir Liventsev: Vreau să subliniez că banca nu este o entitate rusească, aşa că nu am perceput vreo atitudine specială, deşi faptul că sediul IIB este în Moscova creează percepţia că este rusească.
Cu Ungaria, care a fost acceptată în bancă de Consiliul IIB , în noiembrie 2014, mai mult de jumătate din acţionariatul nostru şi din membrii este din Uniunea Europeană. Dar, aceasta eate o problemă generală a instituţiilor financiare internaţionale care au sediile în ţări mai puţin tradiţionale, care pot influenţa percepţia asupra băncii respective. Ar putea fi o situaţie similară, de exemplu, cu Central American Bank for Economic Integration. Aceasta are investiţii de miliarde, dar are sediul în Honduras.
Noi suntem dincolo de politică. Ne diversificăm operaţiunile, iar situaţia curentă cu Rusia (n.r. sancţiunile) ne-a dat un impuls să fim mai activi în alte state membre (în Europa, Vietnam, Mongolia).
Acesta este unul dintre motivele pentru care deschidem biroul european regional, în Bratislava, Slovacia, la jumătatea lui aprilie.
Reporter: Ce măsuri aţi adoptat în criză?
Vladimir Liventsev: Am resimţit anumite efecte naturale pentru bancă. Avem majoritatea fondurilor în euro, restul fiind asigurate cu swapuri pe modeda locală. Avem emisiuni de obligaţiuni în ruble, dar la un moment dar am făcut un swap foarte bun pentru emisiunea pe un an şi jumătate.
Banca are o abordare conservativă faţă de proiecte. Încercăm să nu ţinem deschise poziţii mari pe monede, ca să nu fim afectaţi de fluctuaţiile cursurilor. Ne diversificăm. Căutăm proiecte cu alţi jucători internaţionali, în afară de cei din Rusia şi Mongolia, iar agenţiile de rating sunt atente la acest aspect.
Reporter: Plănuiţi să finanţaţi companii din Grecia?
Vladimir Liventsev: Nu, doar statele membre pot beneficia de finanţare prin intermediul băncii.
Reporter: Finanţaţi proiecte imobiliare?
Vladimir Liventsev: Nu face parte din mandatul nostru. Mai avem câteva proiecte rămase din perioada anterioară, dar nu acesta este scopul nostru. În domeniul construcţiilor, ne uităm la infrastructură, fabrici sau facilităţi de producţie, dar nu imobiliare.
Reporter: Credeţi că deciziile luate la nivel european pot scoate Europa din criză?
Vladimir Liventsev: Toată lumea lucrează la asta. Ca instituţie interguvernamentală, simţim această mişcare atât din partea instituţiilor guvernamentale, cât şi a mediului de afaceri. Toată lumea vrea să restaureze încrederea în business, în instituţiile financiare.
Rolul băncilor de dezvoltare multilaterale este foarte important, din acest punct de vedere.
Suntem deschişi la comunicare, am format o reţea de parteneri cu care să facem afaceri, precum Agricover, să arătăm că afacerile merg şi că instituţiile financiare pot avea încredere în companii şi invers.
Reporter: Ce ne puteţi spune despre Romcab?
Vladimir Liventsev: Am semnat un memorandum de înţelegere pentru că suntem interesaţi de această entitate. Am înţeles că va fi vorba despre un proiect de integrare. Ne uităm la proiecte care sunt pentru cel puţin două state membre. Romcab este o companie care fabrică produse utilizate în mai multe state UE, membre IIB. Astfel, este o oportunitate bună pentru noi. Nu este o obligaţie strictă. Vom analiza proiectul mai îndeaproape.